Tatiana Slivca

"Emisiunile de folclor de la Televiziunea Română mi-au însoțit copilăria. Le urmăream cu creionul în mână și asta m-a învățat să fac diferența zonală în ceea ce privește cântecul, dansul și portul tradițional. Acesta a fost începutul a ceea ce urma să se întâmple..."
Muzica este o chemare a strămoșilor.
Muzica tradițională este laitmotivul vieții mele. Se zice că e mai ușor să te descurci în viață dacă îți alegi singur coloana sonoră. Am adunat în timp o colecție impresionantă de muzică și o accesez în funcție de starea de spirit a fiecărei zile. A fost un moment în viață când tata mi-a reproșat faptul că fac totul cu muzică. "Sângele apă nu se face", asta i-am spus. De atunci nu a mai polemizat pe acest subiect.

Cel de la care mi se trage dragul de muzica tradițională, este bunicul din partea tatălui. Îl chema Toader și a cântat la trompetă. A fost un instrumentist foarte solicitat la petrecerile din satul Ghircești, Ungheni. S-a petrecut din viață când eu împlinisem doi ani și n-am apucat să ne vorbim. Cu toate acestea, cred că eu am fost aleasă să valorific acest aspect.


Bunelul Toader
Bunica Ileana
Una din plăcerile copilăriei mele era să răsfoiesc albumele de fotografii din casa bunicilor. Eram fascinată de fotografiile alb-negru. Am și astăzi o predilecție pentru ele.
Sunt născută la Chișinău, dar tradițional, toate verile mi le petreceam la bunici. Bunica Ileana, mama mamei mele, a țesut covoare, a lucrat cu croșeta și era o colecționară de baticuri și mărgele.

Îi plăcea să poarte multe șiraguri la gât și eu sunt o moștenitoare a acestei pasiuni. Tot ea mi-a transmis dragostea pentru portul popular, iar astăzi am ajuns să colecționez: ii, catrințe, brâie, baticuri și bijuterii.

De pe la șase ani părinții mă luau la nunți și diverse petreceri care se țineau cu lăutari. Ei înșiși organizau petrecerile din familie, zilele de naștere cu muzicieni aleși. Îmi amintesc de o nuntă la care părinții mei au fost nași, când am trecut pe neobservate pe lângă alaiul de oaspeți ca să stau pitită lângă țambal toată noaptea. Să fi avut vreo șase ani.

La acea nuntă cânta Maria Iliuț, care văzându-mă cu câtă bucurie ascultam formația, m-a invitat în ansamblul de copii "Iedera", pe care îl conducea la acea vreme. Maria Iliuț mi-a cultivat dragostea pentru cântecul adus din Bucovina.

Păstrez și acum caietele unde scriam textele pieselor, în grai bucovinean, exact așa cum se pronunță. Cu Maria Iliuț am plecat în primele turnee la festivaluri, ea ne-a învățat ce înseamnă port popular. O urmăream cum se pregătește de concerte, cum își împletește părul și am preluat multe detalii care astăzi îmi sunt de folos.
Părinții mei, Ion și Sofia , sunt oameni simpli, fără studii muzicale, dar le-a plăcut dintotdeauna să asculte și să se petreacă pe aceste ritmuri.

În timp, legătura noastră a devenit tot mai puternică. Relația de elev-profesor a crescut într-o colaborare frumoasă așa încât am realizat împreună multe filmări, spectacole, emisiuni de care sunt mândră și-i mulțumesc pentru că-mi este mereu aproape.
Ansamblul etnofolcloric de copii "Iedera", diriguit de Maria Iliuț, după o filmare pentru sărbătorile Pascale.
Secvență din emisiunea "Tezaur folcloric" realizată la Televiziunea Română. Invitată: Sofia Vicoveanca.
Am crescut cu programele Televiziunii Române. Prioritate aveau emisiunile de folclor. Le vizionam cu creionul în mână și-mi notam numele fiecărui interpret, ce zonă a țării reprezintă, ce fel de costum poartă.

Îmi doream să deslușesc și să învăț să fac deosebire între zonele folclorice, să aflu care sunt specificitățile, care sunt interpreții de referință.

Atunci nu cred că am conștientizat acest moment, mi se părea ceva firesc, o făceam din plăcere și din dragul de a cunoaște cât mai multe despre muzica folclorică.
"Toate câte am decis să le fac în lumea asta nu vin de ici-colo, ci au un trecut îndepărtat. Or fi ele dintr-o strigare a inimii, dintr-o zvâcnire a sufletului... dar au la bază o misiune pe care am conștientizat-o și în împlinirea căreia cred. Dincolo de moda timpului, de tendințe și curente, voi continua să fac doar ceea ce mă reprezintă".
"Toate câte am decis să le fac în lumea asta nu vin de ici-colo, ci au un trecut îndepărtat. Or fi ele dintr-o strigare a inimii, dintr-o zvâcnire a sufletului... dar au la bază o misiune pe care am conștientizat-o și în împlinirea căreia cred. Dincolo de moda timpului, de tendințe și curente, voi continua să fac doar ceea ce mă reprezintă".
Cu dansul popular mă leagă o prietenie frumoasă și foarte veche pentru că am absolvit liceul "Onisifor Ghibu" din Chișinău cu profil coregrafic. După bacalaureat, îmi doream să urmez studiile de coregrafie la Academia de Arte.

Multă lume însă, îmi spunea că dansatorii se pensionează prea repede. Tata încerca să mă convingă să urmez cursurile Facultății de Limbi străine. În final, am ajuns la Facultatea de Jurnalism pentru că aveam un scop de împlinit.

Violeta Gorgos. Ea m-a luat pe teren la filmări, m-a încredințat microfonul să fac primele interviuri care au fost incluse în emisiunile ei de la TVR Iași. Grație ei, am cunoscut partea practică a meseriei. Îmi plac oamenii care au substanță, de la care am ce învăța.

Când am plecat la studii în Iași, primul lucru pe care mi l-am pus în valiză au fost câteva casete de muzică populară.
Când am plecat la studii în Iași, primul lucru pe care mi l-am pus în valiză au fost câteva casete de muzică populară. La Facultatea de Jurnalism a Universității "Alexandru Ioan Cuza" am avut parte de profesori excepționali care m-au marcat.

Una dintre aceste personalități a fost Vanda Condurache, prima persoană care mi-a spus că mă vede făcând carieră în televiziune și m-a îndrumat să-mi canalizez eforturile spre acest domeniu. Întâlnirile din viața noastră nu sunt întâmplătoare și le multumesc tuturor persoanelor care au contribuit la dezvoltarea mea, celor care m-au lăsat să-i urmăresc și să fur din secretele meseriei.

Le voi dezvălui în curând numele și poveștile pe acest site. Sunt oameni de mare ținută și excelenți profesioniști. În 2008, după mai multe căutări și provocări, am căpătat curajul necesar pentru a demara emisiunea "În culisele neamului", care și-a schimbat apoi genericul în "Zestrea neamului".

Am început să filmez rubrici exclusiv despre costumele interpreților cântecului popular, viața lor de dincolo de scenă, repetiții, imprimări. Până în 2008 asemenea reportaje erau foarte rare. Am căutat comori folclorice, am deschid lăzi cu zestre și nu mă opresc aici. Acum îmi doresc să fac o colecție de povești de viață cu bune și cu rele, cu lacrimi și bucurii, cu riscuri care o dată asumate te pot duce spre vârful piscului.
Viața de artist nu este doar ceea ce se vede pe scenă la marile spectacole. Laurii de obicei se muncesc cu sudoarea frunții. În culise găsim multe momente de dezamăgire, piedici pe care unii dintre cei aleși au avut curajul să le înfrunte. Nu-mi place să emit judecăți de valoare, mai degrabă știu să fiu un bun ascultător al poveștilor pe care și de acum încolo le voi publica pe acest site.

Am învățat să întâmpin orice etapă din viață cu bucurie și îngăduință și am certitudinea că încheierea unui capitol face loc obligatoriu unui alt început... DIFERIT... DARnic... DORnic...poate chiar DORIT, pentru că dacă s-a întâmplat, nemijlocit cândva l-om fi chemat.

Se pare că orice hartă de destin este trasată dinainte de a ne întrupa. Liberul arbitru însă, nu ni-l poate lua nimeni și putem alege cărarea pe care vom merge pentru a ajunge la destinație.

Made on
Tilda